Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Canada

A A A

Asociaţiile moldovenilor şi organizaţii naţional-culturale

Un rol important în consolidarea relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Canada este atribuit comunității de moldoveni stabiliți în Canada, care reprezintă un exemplu de activism și unitate. Vârsta activă a reprezentanților diasporei moldovenești din Canada, forța de muncă calificată, cunoașterea limbilor străine, dar și menținerea unor legături strânse cu țara lor de origine asigură promovarea unei imagini favorabile a țării noastre în societatea canadiană, cu o participare pro-activă la păstrarea, cultivarea și promovarea valorilor culturale ale Republicii Moldova în Canada. Cu un număr ce depășește 17 600 de cetățeni ai Republicii Moldova stabiliți în Canada, cea mai numeroasă comunitate de moldoveni din Canada continuă este concentrată în or. Montreal (provincia Québec), urmată de or. Toronto (provincia Ontario), activitatea cărora se desfășoară în cadrul unui șir de asociații de moldoveni înregistrate pe teritoriul Canadei (16 la număr): 11 – în or. Montreal, provincia Québec; 2 – în or. Toronto, provincia Ontario; 1 – în or. Ottawa; 1 – în or. Calgary, provincia Alberta; 1 - în or. Vancouver, provincia British Columbia. 

 

Principalele asociații de moldoveni din Canada:

 

Provincia Québec

 

  • Comunitatea Moldovenilor din Quebec (președinte Ala Mîndîcanu);
  • Asociația culturală DOR (președinte Nicolae Mărgineanu);
  • "Academie Educative du Montréal" (președinte Alina Nichita);
  • "La vie en movement" (președinte Irina Chircă);
  • Asociația culturală ,,Artizana,, (președinte Marina Stăvilă);
  • "FC Moldova" (președinte Anatolie Zlotea);
  • Associations des Jeunes moldaves „Juventus„ (președinte Lucia Dumitraș);
  • Association des Femmes moldaves du Québec (președinte Speranța Ichim);
  • Asociația culturală "Koolture Tricolore" (președinte Nata Albot);
  • Enfants Braves/Pici Voinici (președinte Liuba Sârbu);
  • Asociația Profesioniștilor și Antreprenorilor Moldoveni din Québec (președinte Liliana Găina)

 

Provincia Ontario, or. Toronto

 

  • Asociația moldo-canadiană DOR (președinte Alexei Bodiștean);
  • "Moldova-Canada Link" (președinte Dorin Ciupac)

 

Provincia Ontario, or. Ottawa

 

  • Asociația Moldovenilor din Ottawa și Gatineau (președinte Valeria Triboi)

 

Provincia Alberta

 

  • Asociația Comunității Moldovenilor din Calgary (președinte Victoria Bogdănaș)

 

Provincia British Columbia

 

  • Asociația Moldovenilor din British Columbia (președinte Abel Strujenco)